Cine este Dimciu Palavoti Tănase, socrul lui Ianis Hagi. Afacerile cu care a devenit milionar în România

Publicat: 26/12/2023, 12:57

Ianis Hagi, fiul legendarului Gheorghe Hagi, s-a căsătorit civil cu aleasa inimii sale, Elena Tănase, luni, în cadrul unui eveniment la care au participat sute de persoane, inclusiv nume importante.

Cei doi se logodiseră recent, la Paris, iar cununia civilă a avut loc chiar în prima zi de Crăciun.

Socrul lui Ianis, Dimciu Palavoti Tănase, este un important om de afaceri, cu un portofoliu de investiții variat, arată iamsport.ro.

Tatăl Elenei Tănase este considerat în comunitatea aromână din zona Dobrogei drept unul dintre cei mai bogați afaceriști, mai scrie sursa citată.

De asemenea, Dimciu Palavoti Tănase este apreciat printre apropiați pentru faptul că este foarte credincios.

„Foarte emoționat. Sărbători cu bine, tinerii să fie sănătoși, bucuroși! Suntem alături de ei. Transmit toate cele bune, cu ocazia Crăciunului, la toată lumea. Liniște, sănătate și numai bucurii la toată lumea”, a fost mesajul lui Dimciu Palavoti Tănase, socrul lui Ianis Hagi.

„Regele”, la papion

De la fastuosul eveniment nu a lipsit Gică Hagi. „Regele” a coborât dintr-un BMW X5, alături de soția și fiica sa, Kira. Sora mai mare a lui Ianis s-a născută pe 27 martie în 1996, la Barcelona, a copilărit în Turcia și este o pasionată de artă.

Gică Hagi a furat toate privirile la petrecerea de logodnă a fiului său. „Regele” a apărut la petrecere îmbrăcat într-un costum de ceremonie de culoare neagră pe care l-a asortat cu un papion.

Ianis Hagi (24 de ani) a organizat prima petrecere pentru logodna cu iubita sa Elena Tănase (tot 24 de ani), într-un cadru restrâns, la Constanța, pe 16 octombrie.

Citește și:

IMAGINI ÎN PREMIERĂ | Ianis Hagi & frumoasa Elena, cununie cu 400 de invitați de Crăciun, cu Gigi Becali, Gică Popescu și părinții Simonei Halep

MOTIVUL pentru care Gică Hagi a plecat mai devreme de la petrecerea de logodnă a fiului său, Ianis. Evenimentul, organizat într-un cadru restrâns

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Ei sunt polițișții care nu au ținut cont de pericol atunci când a venit vorba...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Bacalaureat 2024. Ultimele informații pentru candidați
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Un Youtuber în vârstă de 24 de ani a primit „o avalanșă de voturi” pentru...
×